… Ca sa rontai surazand castanele prezentului , imi cuibaresc faptura in vechiul fotoliu , ce-mi recunoaste forma , iar peste ochii verzi, adun o seara ce o risipesc in cojile cazute cate una .
As putea veni ca aerul, sa-ti scot din minte indoiala si sa alung durerea intrebarii , a mersului ca umbra nestiuta de mal, si ai ramane tanar vesnic , la hotarul dintre ziua si negura , necunoscut de lucruri , necunoscut de mine…
Dar unde sa-mi feresc de-spaime gandul, visul , parul razvratit si palida toamna a surasului ? Oriunde le-as ascunde , Timpul vine tiptil , cu arcul , si ghemuit pe vine pandeste ca un trist braconier .