Late edition : BRAVOOOO
e atata energie la Vancouver , care-mi demonstraza ca acel domn ” valvoi” a avut dreptate : trecutul , prezentul si viitorul se petrec in acelas timp .
M-au prins alte vieti si vremuri si nu am mai trecut nici eu pe la mine. Am anuntat ca vreau sa fac o vizita, sa vad ce raspuns primesc.
Energia mea de musafir asezat pe sofa e atat de extrema , ca si performantele tinerilor de la Olimpiada . Mai rapid, mai sus , mai fara gravitatie , gravitatie care se depoziteaza noaptea in varful muntelui si trebuie adus la vale de tinerii neinfricati, colorat cu albastru , gata cu fanioanele, sa nu se piarda traseul . … si asa energizata , ma duc cu gandul la cei de atunci care azi n-ar ocupa nici locul trei !
Ski ul m-a fascinat mai mult decat patinajul . Motivele sunt ale mele , inversunate de cuplul de Protopopovi , Oleg si Ludmila ,( cum altfel ?!)care au tot * baletata * pret de doua or trei Olimpiade , pana au plecat la Elvetia . Lumea parca se oprise in loc si nu existau altii . Unde mai era Sonja Henie ??!! A trebuit sa apara o Katarina Witt cu o cumpana perfecta de 180 de grade , intepenind obiectiviul camerelor TV din Estul nostru, sa le aratam alora din Vest ca aveam si noi popou cu chilotei mici . Cand au aparut Jayne Torvill & Christopher Dean mi- am zis : in sfarsit , exista si alceva !!
Tot privind ecranul alb/negru al televizorului de atunci pe care Topescu il colora maiastru povestindu-ne culorile reflectoarelor, costumele, obrajii trandafirii , gratiile patinatorilor , imi placeau tot mai mult probele de ski unde imaginatia mea era lasata in voia vantului !
Incepusem cu patinajul , la indemnul patriot dintre niste examene : ” mai bine muncesti si tu ceva , sa aduci o paine “… si am muncit, iar primul * salar* l-am cheltuit pe o pereche de patine cu ghete albe si o paine , pe care am pus-o ascultatoare pe masa . Dar n-am mai fost de gasit . Facusem poteca la Florasca . Iar de la patinat la skiat n-a fost drum lung , ci doar experiente extreme din pricina de echipament inchiriat si de multe ori legat cu o sarma ,* sa nu mai fuga skiul in padure * cand sarea legatura !
Am avut insa povesti frumoase ; intai cu Toni Sailer, apoi profesori nebuni :Jean Claude Killy , Ingemar Stenmarck , Alberto Tomba , *la bomba* care mi-au imbunatatit stilul si gustul pentru acest sport vijelios . Cati mai stiu de ei ??I-ati cunoscut?
Gustul am incercat sa-l transmit generatiei viitoare din dragostea mea pentru acest sport , cred, nu dintr-o disciplina si intr-un mod haotic . Nu exista ” scoala de ski ” pentru puradei , asa ca atunci cand unul pleca intr-un downhill gravitational , la strigatul meu de lupta : *- fugi , prinde-l pe Bebe * venea raspunsul lenes : “lasa draga , facem altul la noapte ” umpland valea de hohote de ras si promisiuni de multa bere !!
Raspunsul il primesc cu fiecare victorie a acestor tineri fara frica, minunati, care-si zdrobesc genunchii printre * moguli* fara sa-si lege skiurile cu sarma !!! Bravo lor !
windwhisperer
blue cafe 