Sunt copacul care a trait sapte decenii in doua secole in mileniul al treilea .
Un copac batran, mai batran ca tatal meu cu 20 de ani . Nu toti ajung sa atinga cerul cu bratele . Sunt un copac gaunos, ghebos dar am mai multa viata ,acum, decat pe vremea cand am fost vlastar.
Primavara , ocrotesc joaca si cantecul pasarilor; Vara, la umbra mea se mai odihnesc drumetii; Toamna- ma imbrac in cele mai frumoase vesminte si privesc cerul si norii si zborul din inalt al micilor mei locatari.
Uneori pleaca si nu se mai intorc, or eu ii gonesc cand imi scutur ramurele?!?
Si tot mai raman. Raman cei ce ma iubesc. Asa cum am am iubit si eu copacii mei batrani. Aceia cu miros de gutui si busuioc .
De ceva vreme, prin cotloanele mele , se plimba o veverita . O pala cu zvacnituri de futuna. Cand topaie , o simt ca pe o inima si ma bucura s-o stiu acolo, inlauntru meu. O viata mica intr-una mare.
Frunzele s-au dus purtate de vant. Mi-au ramas ramurile, brate obosite , pornite ca intr-o ruga spre cer. Imi simt inima linistita dar, as mai vrea s-o bucur , inca.
Asa am chemat toti licuricii sa straluceasca pe ramurile mele , sa fie stele, pentru veverita -inima.
..
windwhisperer
