Au fost o multime de discutii pe ideea aprobarii unei legi a transportului aerian. Acestea se intensifica in timpul iernii cand, un zbor a fost fortat, din pricina ninsorii abundente, sa stea aproape opt ore pe pista in Detroit , timp in care , niste pasageri au fost mancati de lupi.
Acest incident a provocat o critica nationala adusa acelei companiei aeriene , in sprijinul careia a venit o alta companie, din sensul opus, cu argumente care n-au reusit sa ne lumineze.
*Scuze, experimentam niste dificultati mecanice *
Personal , am o relatie -pot zice – buna cu aceasta companie, zbor gratis. De fapt am vrut sa platesc integral ce am crezut ca era tichetul dar, cand am vrut sa ma imbarc , agentul de la poarta mi-a zis ca tichetul nu-i tichet ,apoi uitandu-se in computer , mi-a spus ,textual,*nu esti in sistem*-Dar sunt aici’, am ripostat ,aratand catre mine, si eram , parol… -Nu esti in record si a chemat supervizorul, doar , doar m-ar convinge ca nu sunt unde eram de fapt in carne si oase. Fireste, computerul e mult mai destept decat mine. In final , ca sa scape de mine, m-au imbarcat fara tichet in acel zbor care, n-avea record de existenta mea. Cred ca asa s-a intamplat si cu Amelia Earhart.
Tot ce- mi amintesc este ca n-am platit extra pentru picioare , in acea calatorie , care ducea la un festival de pescuit la copca , unde atractia a fost o toaleta din gheata…
De fapt doreamm sa punctez ca a zbura nu mai este o placere cand practic esti inghesuit ca o sardea in locul stramt al scaunului ,iar daca vrei loc pentru picioare or maini , paltesti extra.
De aceea sunt de acord cu o lege pentru pasageri, la care as mai aduga si alte drepturi ca:
-Pasagerul sa aiba dreptul sa cunoasca starea de sanatate si spirit a pilotului, daca este alert si sa-l verifice cu o usoara palmuire.
-Daca, in timpul zborului, se aud niste zgomote ciudate, stewardul sa nu ne pacaleasca cu* ahh, acesta-i compresorul hidraulic, nimic serios*. hmmm
-Pentru pasagerii care schimba avionul in Dallas , sa se asigure o legatura pentru cele 17 mile dintre porti, care sa se miste mai repede ca melcul . Deasemenea aeroporturile din Miami, Atlanta si Detroit sa fie renovate cu arme nucleare. Aeroportul Denver e frumos dar,ar fi bine sa-l mute in statul Denver. Aeroportul Boston trebuie mutat si el in acelas stat , Denver. In felul acesta o sa fie usor sa ajungi la el din centrul Bostonului , unde este acum…
Acestea sunt , desigur, doar cateva idei d’ale mele. Daca ma sustineti , va rog sa veniti cu pareri pertinente si adaugiri la legea pasagerului . Sper sa se gaseasca si recordul existentei mele, intr-un tarziu.