Blurred lines

 

Parca niciodata nu navalesc gandurile , asa ,tumultos , ca inainte de sarbatori. Peste zi m-am uitat la albul-roz gingas al florilor de cires si cred ca ele m-au trimes in ceruri, acolo , pe un nor pufos.

Cand ma uit la un om, nu-i vad religia, il vad pe Dumnezeu creator. Cand un om incepe sa vorbeasca, Dumnezeu ramane sau dispare si incep sa ma vad pe mine, cu idiosincraziile si pacatele mele. Am un munte de idiosincrazii pus ca scut intre mine si restul lumii, l-am construit cu grija, pana m-am trezit singura in spatele lui. Sentimentul de “deja vu” in raporturile cu altii incepe sa se repete tot mai des, ca intr-un final sa fiu prinsa intr-un sablon de piatra…. fosilizarea prin necredinta. Mi-am plans de mila de multe ori dar de cate ori am plans din dragoste de Dumnezeu ? O data, o singura data cu adevarat, in Saptamina Mare de-acum patruzeci si…. de ani.

Peste noapte, dupa atatia ani, am avut timp sa ma uit la cer pana m-au usturat ochii.

E o luna stralucitoare de Eminescu si o liniste greiereasca de Toparceanu. Si deasupra, sus de tot, o luminita miscatoare, ca-n vremurile bune. Parca se simte si mirosul sarat al marii, papornita de plaja e in holul de la intrare iar pe masa din bucatarie ispiteste un castron unsuros de guvizi. Vreau sa ma fac mare, vreau sa am si eu o pereche de blugi de-adevaratelea, vreau sa vad lumea….

HPIM1853

Zilele acestea o sa-mi fac timp sa revad filmul lui Zeffirelli, Jesus from Nazareth, ( Rodica,nu , nu pentru Robert – si sa nu zici ca nu crezi in coincidente) http://www.rottentomatoes.com/m/jesus_of_nazareth/ o surpriza pentru unii si un test pentru prieteni.
Juniorii s-au obisnuit cu absenta televizorului, au acces limitat la computer si nelimitat la gradina din spatele casei.

Adultii ofteaza uneori dupa cate un serial prost si lacrimogen dar se recupereaza repede cu un ceai aromat si o conversatie patimasa.

Despre conversatiile cu cei de alte religii : discutam orice, numai NU religie. Problemele teologice subtile sint pentru a fi dezbatute si lamurite or de patriarhi or de profesorii de specialitate, nu ?!? – Nu de mine care zic un Tatal Nostru si-un Doamne Ajuta si-am ostenit.

Exista lucruri despre care nu vreau sa am nici o parere pentru ca fie mi-e lene, fie mi-e frica… fie mai am o reminiscenta de bun-simt.

Daca sunt provocata si simt ca mi se innoreaza sufletul, plec. M-as lupta cu altul dar, lupta cu mine imi ia tot timpul.
Nu exista incheiere fericita in replicile nesfarsite, lamuririle nelamuresc si mai mult, scuzele ofenseaza si mai tare, discutiile astea sunt ca nisipurile miscatoare : cu cat zici mai mult, cu atat te scufunzi mai repede.

De aceea tai coada pisicii repede, ca Hagi Tudose. Cu hubby discut dar cand ma infierbint,or se bat pisicile,or da cafeaua in foc sau mi-aduc aminte ca n-avem *ceva* si-l trimit la cumparaturi.

In felul acesta obtin ultimul cuvint ,cu *viclesug* femeiesc si lupta minima