68 de porti…

ferestre si usi….

Unele s-au deschis larg , altele au ramas nemiscate , mute, surde or oarbe .

Pe altele le-am inchis eu , trantit or  incet.

Pe unele le-am impodobit cu flori ,or am cantat colindul vietii cu leru-i-ler si sanie cu zurgalai.

In spatele fiecareia , am lasat bucati de viata , de suflet , am daruit si am fost daruita .

Doar la poarta ta am  venit cu inima in palme , am ingenuncheat oferind cupa mea de clipe neindraznind sa ridic ochii .

Ai ras a neincredere . E prea putin ce-mi oferi , mi-ai spus, mai cauta , poate mai  gasesti ceva. Am scotocit cu sarg si- am gasit 68 de porti – ferestre…

In spatele niciuneia nu -mi gasesc adapost la locul meu . Doar la poarta Ta .

 Si plec mai departe ; mai sunt porti si ferestre , apoi tacerea , uitarea -poate  nu ultima , mai sunt usi si ferestre de deschis .

E inca toamna mea . Toamna, toamna, vulpe roscata . 

 

Fiecare an ma surprinde nepregatita.In fapt de mult e doar o zi obisnuita . Nu stiu cum o sa supravietuiesc de aici inainte fara sa inversez cifrele . ( ha-ha , sa vezi hahaieli la anul)

Au fost zile în care am scris  ne intrerupt, aruncandu-ma pe taste ca un copil pe pachetele cu cadouri , tipand de placere cand traiam bucuria unui joc de cuvinte, scriind  randuri pentru oamenii care treceau pe sub fereastra mea. Adancindu-mi degetele în visurile lor nescrise, tastele incepusera sa aiba ticuri in fantasmele lor. Eu insami am trait cateva vieti din pixeli, incercand sa fiu o anonima nesingura.

Am fost de fata atunci cand soldatul universal valabil i-a tras un glont de cuvinte in cap poetei invizibil risipitoare, dupa ce l-a insultat, l-a alungat si i-a spus: * I’m 294ever*….hehehe

O   mana socoteste pe abac lumina  mea  de- opal , impingand intr-una , ca bilele pe firul de bumbac – cand soarele , cand  stelele , cand luna .  Nicicand n-a  tremurat  ,  nu s-a ‘ncurcat in albul de  opal , ca sa le numere din nou , iar de la  cap….

Sa-mi fie toamna blanda, si mereu surprinsa ca azi . 🙂

Mai incerc si anul ce va sa vie ….