Dupa cum obisnuinta este a doua natura a omului iar deformatia profesionala este a treia- ma tot gandesc – spre disperarea celor din jurul meu si spre marea mea durere de disperarea lor- dar incerc sa admit ca gusturile nu numai ca nu se discuta ,or de gustibus …. *Nihil Sine Deo*,ca ma transform din Queen of the Castle in Cinder&#&@% ella….
[ wow, pe blogul meu a inceput sa ninga . Vedeti si voi ? or ma ninge pe ochi ? Dar asta-i doar o paranteza].
Sa-mi revin : deci , dupa ce am fost o gramada de ani guinea pig- al fiului meu cel mic pe timpul scolirii, acum , la inceputul pascutului in campia muncii lui- am devenit *mediu*.
Daca ma zareste cu un dumicat de paine pe care asez un strop de unt , primesc un :* -da cholesterololul tau ce spune ?* Cand ma prinde ca intind mana spre un cookie – ma impusca un :*- n-ai voie zahar !*- O suvita de bacon langa ou e crima si pedeapsa gata condamnata :*- Nu prajit . O sa mori !* Da, toti murim- ripostez – de ce sa fiu o exceptie ? sa mor sanatoasa ? daca-s sanatoasa nu mai mor si ajung mai celebra ca *Behind the beautiful forevers*.
Ca sa facem pace, i-am aratat noii mei papuci nebuni- fermecati de *lightrunner or lightrunning* heck know – alergatorul sa fie usor or sa alerge usurel- eu alerg cu pasul voinicului- si ma poarta trei ture de vis in jurul pond ului dimineata pe racoare cand el inca sforaie si cred ca pana si ei , papucii veseli, ma lasa sa ating ce-mi interzice drastic – cu deformatia lui profesionala cu tot !
I-a privt cu invidie , ( abia acum realizez ca se asorteaza cu backpack ul lui- Nike– si de la …COOLLL) Nu se astepta la atata *extravaganta*- apoi mi-a zis *ca am crescut in ochii lui*. M-a bufnit rasul si l-am bagat in incurcatura :- eu cred *c-am scazut*. Nu m-a inteles .
Nu e niciun farmec să mori sănătos tun, ai dreptate! 😆 Dacă tot murim, măcar să ne chinuim singuri noi, pe noi înşine. Să ne dăm dureri…de cap, şi de alte părţi importante.
Jo, simt ca am o legatura directa cu pantofii astia. Care nu tine nici de alergat, nici de limitarile accesului la zahar de care “te bucuri” tu. Dimpotriva, si stii asta. Te spun si te arat la lume, dupa care te sun.
Mna, mna, mna! Ce surpriza aromata! Multumim 🙂
Si da, ninge pe blogurile din WordPress.
oh, Cristina , crezi ca mai trebuie sa fiu aratata cu degetul ?! nu vezi , ma flagelez singura . Dar, papucii astia chiar sunt minunati – nu le trebuie rodaj un an or so. M-am despartit cu regrete de ( finally) cei care au vazut si Vancouverul si alte drumuri …roase si..batute ( la propriu si la figurat) Despartirea a fost brusca- intr-un parc intr-un cos, scurt/2 caci n-as mai fi fost primita in masina cu * rapciugile *;)
welcome 4 arome , sa cresteti mari 😉 sper sa placa si Anei 🙂 my plesure xxx,j