*- stiu , stiu ,gata- rucksack ul galben e la usa -plecam la rau .- eu sunt gata , grabeste-te . hai o data ,hai,- nu o sa-mi fie foame , lasa sandwich ul , hai , hai . nu esti gata ? bicicletele le-a agatat , gata . hai , hai – nu ne trebuie apa , beau din rau , hai . conduc eu , am incaput in spatele volanului …ohhhh da , n-am carnet , bine, bine , nu te supara , trec in spate – dar cu o conditie : deschide geamul ,mult, mai mult, pana jos – nu , nu sar , nu-ti fie teama -sa-mi fluture urechile , sa-mi cante vantul, sa ma ploua pe ochi , nu-mi pasa , hai , hai, hai o data caci , uite, apar vecinii se uita la noi – cine latra atata…woof … *.
Multi ani am mers la rau in trei . N-am inteles niciodata cum de stia ca e Dumineca si plecam la rau cu bicicletele. In nerabdarea sa , sarea in masina pe locul soferului si ne grabea cu woof , woof, baritonal pana ne vedea pe amandoi asezati pe scaune.
Atunci inceta acel woof-woof ce te asurzea..
Energia exploziva si-o consuma taragandu-mi bicicleta mai rapid decat daca as fi pedalat . Stiu , nu-i cinstit dar , nu abuzam .
Au urmat ani fara biciclete( avea o varsta) si postalion n-avem. Doar plimbare lunga , pentru noi, si dubla pentru el caci alerga frenetic inainte si-napoi. Nici o comanda nu era ascultata.
Sigurul mod sa-l faci sa revina era sa nu te vada ( ne ascundeam) si aparea intr-o suflare (- v-am pierdut- aici erati ?ce oameni- va tineti de prosti)
Acum mergem la rau cu bicicletele , in doi . Pauza anilor fara bicicleta m-a oprit dupa doua mile sa-mi revin, sa mancam breakfastul * togo* facut nu pe fuga si fara grija trezirii vecinilor , doar trezirea altor fiinte…
……..
O firimitura uriasa incepuse sa umble . M-am uita cu atentie si am vazut* motorul*- o furnica pricajita , nu , nu *fire ant* de Florida ci una autohtona , de Maryland, isi purta captura spre marginea bancii.
Cu o frunza am incercat s-o opresc . Zidul Berlin ului a fost un moft- pe langa asediul ei .
Si-a reluat munca tenace cu feromonii ei cu tot .
Si-a dus captura pana la marginea bancii de unde a cazut cu ea cu tot la baza musuroiului.
Au urmat cateva drumuri – ca cercetasii- si-a strigat suratele (- uite ce oameni buni nebuni cred) care , au aparut in graba .
M-am intins pe iarba sa observ ce se intampla. Uriasa firimitura a inceput sa se micsoreze rapid si fiecare dumicat era dus …unde altundeva decat la….groapa cu furnici…all the small things…amazing !
Advertisements
windwhisperer
Sorry ca sunteti singuri.
Explicatia prestiintei sale ar putea fi simpla. Cica animalele au in creier un organ (al lui Jacobson) cu care pot mirosi sentimentele. La noi se atrofiaza in primii ani de viata. Cel putin asa zice in wiki, unde am citit dupa ce am vazut intr-un serial (un pic sf) despre cum l-au activat la cineva, iar bursucul n-a crezut ca se poate asa ceva. 🙂
Pinguilde , am sa caut Jacobson sa vad ce spune .
Din march , inca nu mi-a trecut . 😦 or citind http://www.amazon.com/gp/mpd/permalink/m21A77I4M0UM2A/ref=ent_fb_link ma pune in ganduri,(If you’ve ever loved a dog) crede-ma ,e atat de real )
THX xxx j
chiar,ce oameni!ce frumos era când vă ţineaţi de prostii,şi el observa asta 😦
“For it was not into my ear you whispered, but into my heart. It was not my lips you kissed, but my soul.” ~ Judy Garland