Nu stiu de cand a inceput savina deteriorarea .
Cand mi-am pus tricoul pe dos ?
Cand am plimbat gunoiul menajer in 368 pana la Magheru?
de cand nu-mi mai umezesc buzele cand zambesc?
Cand or de cand nu mai alerg dupa autobus? or cand picioarele imi sunt invadate de armata de furnici, stand la PC , fara sa ma misc ?
Si totusi cred ca deteriorarea n-a inceput cu aceste mofturi ci cu memoria.
Dar si asa am dubii caci, imi amintesc perfect orele de travaliu ; stiu ce am cumparat cu primii bani castigati (patine si o paine); stiu ce am facut acum douazeci de ani , cu lux de amanunte , cand am aterizat ca in filmul *O fata in Australia* (Italian: Bello, onesto, emigrato Australia sposerebbe compaesana illibata [handsome, honest emigrant in Australia would marry chaste fellow-countrywoman]) is a 1971 comedy film directed by Luigi Zampa and starringAlberto Sordi.) Nu , nu in Australia , glumesc, in America dar tot cam asa.
Insa daca ma intreba cineva ce am facut ieri, trebuie sa-mi iau lista unde-mi sunt asternute rutinele : scoala-te , imbraca-te, pune apa in ceainic la fiert, baga ziarul in casa, scoate catelul, baga catelul, ceainicul fluiera, he he he,inca ma fluiera cineva toarna apa peste cafea in presser, fugi in shower , scoala pe cei care dorm, baga catelul ..huh l-am bagat, huh , hraneste catelul si pe cei care dormeau…si tot asa pana plec si nu mai uit nimic- caci fara lista as incurca secventele si ar fi un dezastru. E greu de explicat cum de nu uit ce am facut acum …mii de ani si de ce nu mai stiu secventa rutinei zilnice.
Ieri terminasem sa ma imbrac elegant , ma pregateam sa-mi pun sandalele in picioare cand, suna CINEVA la usa. Cobor , cu sandalele in mana, iar greierasul de pe umarul drept , (ala cu bretelute-dantelute si alunite), imi sopteste : *nu poti sa deschizi usa, asa, cu sandalele in brate*-drept care, pe traseul -dormitor -scari- living-hall, le-am lasat UNDEVA.
La usa era doar un pachet Fedex caruia nu-i pasa de ce as fi avut eu in mana. *Vezi , greierasule, nimic important,te-ai formalizat degeaba* l-am bombanit eu.
Am vrut sa termin incaltatul sandalelor dar , n-a fost chip. Acel *undeva* nu era pe nici o lista . Sandalele n-au mai fost de gasit.Va jur, le-am cautat peste tot si in frigider fara succes . Am capitulat alegandu-mi alta pereche caci, as fi intarziat nepermis de mult.
Nu stiu cine a fost de vina – greierasul ?- deteriorarea- ? lista ?! Claude-Josephine-Rose??hmmm Eu cred ca Fedex ul .
C’est grave, docteur ? Nu stiu, se intampla si la case mai mari ? or sunt UNICA ?!
update : dupa trei zile : ajung acasa extenuata , dupa o zi lunga, si-mi trantesc oboseala intre pernele batranului fotoliului- ce-mi recunoaste trupul ca un lichid . Nu de aceasta data.
Ceva impungea dintre perne cu vehementa. Erau tocurile sandalelor…huh . Ce loc si-au gasit sa se piteasca:)
windwhisperer
blue cafe 
dap se intampla… si atunci e moment bun de dat foc lumii
Strasnic post… pfffff
Frumos: Continua sa-i soptesti vantului, ca un norisor alb, de vreme buna.
De vina fu rânduiala – daca s-a intamplat asa, ASA era rânduit sa se intample. Chiar daca voiai sandalele astea, aveai nevoie, de fapt, de cele luate in fuga, pentru a nu intarzia. Cineva stie mai bine decat noi ce ne trebuie, chiar daca ce ne trebuie nu coincide intotdeauna cu ce vrem.
Nu trebuie sa intelegem, doar sa acceptam. Ca multe nu intelegem cum functioneaza, dar le folosim, totusi…
Frumos rasucita ideea…
iris , da, poti sa faci filosofie 😉
eu as zice ca-i….rutina, facuta automat si care nu mai inregistreaza ceva.
Renuntasem la sandale, zicand ca s-au dus in imparatia lor si… so be it .
La vreo cinci seri , mi-a cazut corpul pe fotoliul ce-mi recunoaste forma si am simtit ca ceva nu-i al meu . Dupa perina , ranjeau sandalele, odihnite 😉
Ai vrea tu să fii unică! Dar nu eşti, ghinion de neşansă! =))
Am primit din Spania două roşii mov, cărora le-am cules seminţele, le-am spălat, le-am uscat şi le-am pus bine la iernat ca să le plantez la primăvară.
De două săptămâni le caut şi n-am habar unde le-am pus. Le-am căutat şi-n sertarul cu şosete din dulap. =))
In maratonul uitucilor mai tre’ sa intrebi la felul doi “‘da noi supa nu mai mancam?” si abia apoi ma intreci. Pana atunci eu sunt prima. 😆
pinguildito , I miss you ! te las prima 😉
ehe…a trecut mai bine de un an jumate de cand tot incerc sa-mi amintesc unde am pus cardurile de sanatate, ca sa pot sa le activez. Sper doar sa nu am nevoie de ele inainte sa le gasesc(putine sanse)