si ne iarta….

Avea 80 de ani, sau 90, or 100.
Greu de ghicit-pentru ca asa face timpul cu unii oameni- ii baga in buzunar si uita de ei.
Mergea ca patinatoarele, fara sa indoaie genunchii . Poate ca si zambea, desi zambetele sunt greu de vazut cand broboada era cat o patura. Lumea se dadea din fata ei , asa cum faci  cand vezi oameni nebuni sau bolnavi. Paltonul ducea urme de ceara si de noroi si mirosuri multe – mult mai multe decat  suntem in stare sa recunoastem . Avea o sacosa in mana si mana avea o manusa – or   era  zbarcita – uscat . A incercat sa urce treptele pana in biserica dar, fara ajutor nu a reusit. A disparut printre oameni,apoi a iesit tinand cateva lumanari aprinse care ii aratau drumul – pe care noi nu-l mai vedem.Nu stiu daca a aprins si pentru vii ; intotdeauna cei morti au nevoie de mai multa lumina. A plecat incet, cautand din ochi -ochii celorlalti.S-a oprit  langa mine si mi-a spus soptit : -doamna , te rog…

M-am aplecat – crezand ca are nevoie de ceva. A scos din sacoasa ei o punga innodata la capat. Napolitane, fursecuri,sarmale si coliva. Toate de-a valma. Amestecate cum sunt gandurile noastre cand credem ca suntem fericiti ; dulce si sarat- grau si orez- fructe si paine .
Am primit punga, am zis ce se cuvenea, si am vrut s-o ajut .

– Nu-i nevoie ,  pot …

n-am auzit ultimele cuvinte – din biserica , zidurile strigau ce stiau mai bine :
*si ne iarta noua greselile noastre*

Related Articles

• culorile (windwhisperer.wordpress.com)