Bunicii in ochi de copil sunt ceva nexplicat , sunt acolo , undeva departe ; sunt vacantele de vara lungi , cand timpul iti este infasurat in zece ani de viata ; sunt piersicile zemoase oprite numai tie de o mana tremuranda ;
sunt cei ce nu te grabesc sa cresti atunci cand te ajuta cu nasturii, fermoarul or sireturile . Sunt povestile cu ” a fost o data ca niciodata ” spuse la culcare care nu se sfarsesc nicicind . Sunt cei ce-ti cumpara acadele, seminte ,abtibilduri , cutitul lui Rahan ; sunt vasele spalate atunci cand e randul tau ; sunt cadourile cumparate cand mama iti zice ca n-ai nevoie de ele ; sunt cei care ajung la botez , la graduare , la nunta , cu trei ore inainte , caci vor un loc de unde sa poata vedea totul ; bunicii sunt desenul tau abstract de la cinci ani , inramat si pus pe perete in sufragerie ; bunicii sunt banii strecurati in buzunar inainte de ziua mamei ; sunt lacrima oprita pe obraz atunci cand e intrebat :
” cum de n-ai nici un copil ? bunico ? ”
J.
windwhisperer
blue cafe 
Iarta-ma, dar nu pot comenta la postul asta. Mi se ingreuneaza degetele iar privirea devine brusc neclara si umeda.
ai spus deja tot ! nu esti singurul !
t c, J .
Partea cu “ajung… cu trei ore inainte” si intrebarea din final m-au pus pe ganduri… de durere si de recunostinta. Multumesc.
Miara ! cand realizezi toate acestea….. bunicii au insemnat mult pentru tine, pentru oricine ! Si le multumim, uneori tarziu 😦
Primii şapte ani din viață i-am petrecut la țară, la bunici. De atunci am cele mai multe şi frumoase amintiri. Mi s-au întipărit în minte atâtea şi atâtea, încât parcă aş retrăi mereu când îmi amintesc câte ceva… dar acum, la țară, nimic nu mai e cum a fost.
Ailesdeplomb ??? dar au ramas in mintea ta… pune-le intr-un cufar !!;)
Despre lucrurile care ne sunt lipite de inima intotdeauna ne ferim sa vorbim. Poate ca vorbind simtim ca s-ar putea desprinde si ne-ar durea separarea, poate ca vorbind simtim ca le dam altora si nu am mai fi singurii proprietari, poate ca vorbind simtim ca le deranjam linistea.
E fals! Despre lucrurile care ne sunt lipite de inima ar trebui sa urlam in fiecare zi. Ca sa nu uitam ca ele exista.
Bunicii ne sunt lipiti de inima.
Me+ sa nu uitam .. .. sunt deajuns si cateva momente !!
Thx.
http://www.trilulilu.ro/doxicilina/6cd86a04b06665
bunica…lumina copilariei mele m-a parasit cand a considerat ca sunt deja mare (aveam 15 ani) si o data cu ea s-a terminat ceea ce inseamna copilarie, urmata de o mult prea brusca “trezire” la maturitate. mi-a lasat in schimb armele pentru a ma transforma in omul care am devenit si, prin interventiile sale pe langa Dumnezeu, un bunic care mi-a fost mereu alaturi si care acum are grija de baietelul meu de 2 ani. multumesc cerului pentru binecuvantarea de a-l mai avea langa mine si ma rog sa am suficient timp pentru a spune MULTUMESC!!!
Carmen ,
thx 4 stopping by !
este nemaipomenit…am plans…..mi-e tare dor de bunicii mei care din pacate acum nu mai sunt….i-am iubit enorm….mi-e dor de clipele petrecute impreuna mi-e dor de zambetele acelea…..:((
@ Alexandra, …cineva acolo sus ti-a vazut lacrima 😦
numai gandul ca intr-o zi voi afla ca nu mai este printre noi ma inspaimanta…nu-mi doresc..nu vreau sa-mi imaginez asa ceva…nuuu..o vreau pt totdeauna alaturi de mine…la ea tin cel mai mult..nu vreau sa o pierd….totusi stiu ca acest lucru nu este posibil..:-<
asa dor mi de bunicul meu….pacat ca sa dus asa de repede…as da orice sa ma mai stranga odata in brate…
Sper sa fiu si eu bunica intr-o zi, si sa fie asa frumos si luminos ca la tine 😉
Eu ii spun bunicii mele mama, este destul de bolnava si nu se poate ridica din pat fara sa o ajute cineva.Nu suntem aproape una de alta dar vorbim des .. si imi cam lipseste. Desi nu e aproape, gandul ca ea este acolo undeva ma ajuta oricand. I can’t imagine my life without her, she’s my guardian !