acum

Late edition : BRAVOOOO

e atata energie la Vancouver ,  care-mi demonstraza ca  acel domn  ” valvoi” a avut dreptate : trecutul , prezentul si viitorul se petrec in acelas timp  .

M-au prins alte vieti si vremuri si nu am mai trecut nici eu pe la mine. Am anuntat ca vreau sa fac o vizita, sa vad ce raspuns primesc.

Energia mea de  musafir asezat pe sofa  e atat de extrema  , ca si performantele  tinerilor de la Olimpiada . Mai rapid, mai sus , mai fara gravitatie , gravitatie care se   depoziteaza noaptea  in varful muntelui  si trebuie adus la  vale de tinerii neinfricati, colorat  cu albastru , gata cu  fanioanele, sa nu se piarda  traseul . … si asa energizata , ma duc  cu gandul la cei de atunci care azi n-ar ocupa nici locul trei !

Ski ul m-a  fascinat mai mult decat patinajul  . Motivele  sunt  ale  mele , inversunate de   cuplul  de Protopopovi , Oleg si Ludmila ,( cum altfel ?!)care  au tot * baletata * pret de doua or trei Olimpiade , pana au  plecat la Elvetia . Lumea parca se oprise in loc  si nu existau altii . Unde  mai era Sonja Henie ??!! A trebuit sa apara o Katarina Witt cu o  cumpana  perfecta de 180 de grade  ,  intepenind obiectiviul camerelor  TV din Estul nostru,  sa le aratam   alora din Vest  ca aveam  si noi popou cu chilotei mici .    Cand au  aparut    Jayne Torvill & Christopher Dean mi- am zis  :  in sfarsit , exista si alceva !!

Tot privind  ecranul  alb/negru al  televizorului de atunci  pe  care  Topescu il colora  maiastru povestindu-ne  culorile reflectoarelor, costumele, obrajii  trandafirii , gratiile patinatorilor , imi placeau tot mai mult probele de  ski unde  imaginatia mea  era lasata in voia vantului !

Incepusem    cu patinajul , la indemnul patriot  dintre niste examene  : ” mai bine  muncesti si tu ceva , sa aduci o paine “… si am  muncit, iar primul * salar* l-am cheltuit  pe o  pereche de  patine cu ghete albe si o paine , pe  care am pus-o ascultatoare pe  masa . Dar n-am mai fost de  gasit .  Facusem poteca la Florasca . Iar de la patinat la skiat n-a   fost drum lung , ci doar  experiente extreme din  pricina de echipament inchiriat si  de  multe ori legat  cu o   sarma ,* sa nu mai fuga skiul in padure * cand sarea legatura !

Am avut insa povesti frumoase ; intai cu Toni Sailer, apoi profesori nebuni  :Jean Claude Killy , Ingemar Stenmarck , Alberto Tomba ,  *la bomba* care mi-au imbunatatit  stilul  si gustul pentru acest sport vijelios . Cati mai stiu de ei ??I-ati cunoscut?

Gustul am  incercat sa-l transmit generatiei viitoare din dragostea mea pentru acest sport , cred, nu dintr-o disciplina  si intr-un mod haotic .  Nu exista ” scoala de  ski ” pentru puradei  , asa ca atunci cand unul pleca intr-un downhill gravitational , la strigatul meu de   lupta :   *- fugi ,  prinde-l pe Bebe * venea raspunsul lenes  : “lasa draga , facem altul la noapte ”  umpland  valea de hohote de ras si promisiuni de multa bere !!

Raspunsul il primesc cu fiecare victorie a acestor tineri fara frica, minunati, care-si zdrobesc genunchii printre * moguli* fara sa-si lege skiurile cu  sarma  !!! Bravo lor !