In zare , lumina calda s-a mineralizat ; oceanul , beat de vraja nemarginiri sale , e ca un arc de poarta asteptat , sa scrijelesc pe valuri , iara , amiaza legendara a omului barbat .
Tu , cel ce ca Ulisse vii acasa , ajuns in prag , priveste-o clipa-n sus :
Apollo te mai tine-n marea-i plasa , ca pe-un vanat captiv , dar nesupus . Ce ochi cumplit ! Te-a urmarit pe ape , si te-a vazut trecand spre-acel apus .
Azi simti pe dinauntru -n scrumuri line cazand substanta sufletului plin .
Din ape , din nisipul fin , din aer si din otrava palizilor crini ,
pe fata ti s-a pus , ca dintr-un caier , frumoasa, povara de lumini .
N-auzi cum se arunca singuri sortii deasupra ta si-a falnicilor zei ?
Nimic nu scapa din privirea Ta . E soarele minunilor din tine , e armonia musicilor sfere , e lumea toata
de care-s ancorata…..
windwhisperer
Foarte placut blogul tau, mai ales ca vad imagini din locuri pe care nu le mai stiu cu exactitate, dar in care am trait. Acum 2-3 zile am trecut pe acel US 50 care leaga Annapolis de DC dar care traverseaza spre Salisbury, un orasel in care am stat aproape 6 luni, incepind de toamna trecuta. Acolo am prins si mincat cei mai gustosi crapi. Este un raulet, Wicomico River, care pe 13 business, in parcarea hotelului Ramada, probabil acum Holliday Inn, foarte aproape de acel US 50, se largeste ca un lac, dar acolo, apa sarata a oceanului se intalneste cu apa dulce a raului. Acolo sunt crapi salbatici de 15-20 pounds si au carnea mult mai buna decat ceilalti, probabil din cauza elementelor chimice ale apei de ocean. Incearca! O sa pun poze la mine pe blog, pentru ca locul merita cu adevarat.
Andrei , welcome !
dar e peste si in Powtomak, garla:) care-l asteapta pe un amic, sa-l prinda si sa-l imparta !( nu pridideste cu mancatul )
indeed. I 50 e cel mai scurt drum spre ocean , de la noi !!
In 50 minute suntem in Annapolis si in 3 hours la ocean .
Pscari, nu suntem
Ultima captura , un crap, balena , de ~ 1 metru lungime asteapta sa fie transportat si sacrificat in NY soon
thx 4 stoppin’ by
j.
E atata poezie in fotografiile tale! Ma faci sa regret ca nu-mi mai fac timp (pentru ca nu mai am!) pentru bloguri minunate ca al tau!
Salutari.
Cris
crisatcross , welcome ! and thx .
sunt ancorata aici mereu
” daca nu poti sa urmezi cadenta timpului , agata-te de el , contempleaza-L ”
numai bine ! J.
Windwhisperer,
stiai ca esti o poeta incurabila?Stiai ca ai un suflet nobil ca nu tii numai pentru tine ceea ce vezi,ceea ce simti,ceea ce faci?
Postul acesta le intrece pe toate.Este tot ce mi-as dori eu, in plus.Sa-ti fie bine,draga mea!
Cred ca vrei sa faci America sa para familiara celor care au plecat din Romania. Cu miros de cozonaci, cu mamaliguta si peste usturoiat, cu farmec de culori pentru toate sarbatorile, America ta este mult mai umana. Mai accesibila. Apreciez atit calitatea imaginii cat si textul cand afirm acest lucru.
hm, stau si ma minunez – cati si-ar fi putut inchipui acum 10-15 ani, dialoguri ca Andrei-windwhisperer din care sa reiasa ”cat de mica-i lumea asta mare” ?
Oare realizam cu adevarat, in pragul carei lumi suntem ?
Învârţi cuţitul în rană
Felicitări pentru poze!
Andrei !
:)
oops , ai nimerit la bucatarie
nu , nu prezint roz, ci real !
helo valariana, !!welcome
e secolul XXI ,
chiar acum 15 ani se putea:):)
Elisa ,
:)
ai plantat un gutui ?? daca nu, e ordin
Ioana, welcome !
:)
si pozele tale sunt sugestive si talentate !
nici un cutit , nici o rana !
in poze sa ne duelam
xx,j
frumos text, poze “vivante”, ganduri mitologice…
Ulise e asteptat de Penelopa…
si uite-asa, se termina si august…
Have a wonderful weekend!